Palatul Parlamentului – Bucuresti

fara comentarii

Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în Cartea recordurilor. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (sector 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud.

Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.

După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului, ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.

Clădirea are o suprafață desfășurată de 330.000 m², înscriindu-se în „Cartea Recordurilor” la capitolul „Clădiri Administrative”, pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparație se poate menționa că această clădire depășește cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt, și de aceea unele surse o caracterizează ca pe o construcție „faraonică”.

Început în timpul regimului comunist, (autointitulat „Epoca de Aur” a României și înlăturat în mod violent, prin Revoluția din 1989), așa-numitul Proiect București a fost un proiect ambițios al cuplului Ceaușescu început în anul 1978, ca o replică a orașului Phenian, capitala Coreei de Nord. Un proiect de sistematizare exista încă din anii ’30 (din timpul lui Carol al II-lea) pentru zona Unirii – Dealul Arsenalului.

După cutremurul din 1977 Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului ca un nou oraș, de sine stătător. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.

Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Dintre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republicii, etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen, și astfel costul a fost redus la minimum.

Acest proiect de reconstruire a Bucureștiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului – Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii – Victoria Socialismului.

În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.

Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată și unor zone funcționale distincte.

Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.

Numele sălilor și saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspirația românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România: Intrarea 13 Septembrie, Sala Drepturilor Omului, Galeria de Onoare si holul Intrarii Oficiale, Sala Nicolae Balcescu, Sala Nicolae Iorga, Sala A.I.Cuza, Sala Ion I.C.Bratianu, Sala Tache Ionescu, Sala Unirii, Sala C.A.Rosetii.

Din 1994 în clădire funcționează Camera Deputaților. Începând din 2004 aici se află și Senatul României, inițial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, Palatul Parlamentului găzduiește în numeroasele sale săli și saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziții sau întâlniri.

Palatul este deschis vizitării de către turiști și oferă și programe de vizitare în mai multe limbi de circulație internațională.

[MultipleMarkerMap id=PalatulParlamentului-Bucuresti’ z=’14’ lat=’44.428241′ lon=’26.091051′ marker=’44.428241,26.091051,Palatul Parlamentului – Bucuresti,https://pe-harta.ro/images/icons/star-3.png’ w=’630′ h=’400′]