Hanul Ancutei – Neamt

fara comentarii

Acum, Hanu Ancutei este situat pe E85 pe drumul Bucuresti – Suceava la 25 km de orasul Roman si la 30 km de manastirile Neamt, comuna Tupilati, judetul Neamt, Romania.

Dupa unele documente pastrate, hanul ar data inca din secolul al XVIII-lea, cand se pare ca si-a deschis portile pentru negustorii aflati in trecere spre Roman, Suceava sau spre Iasi. Pe atunci Hanu Ancutei se afla in marginea unui sat care s-a stramutat apoi pe mosia boierilor Catargi.

In orice caz la 1819 vornicul Stefan Catargiu, proprietarul mosiei Tupilati, obtine hrisov pentru infiintarea de targuri si iarmaroace. Cum hanul se afla la o incrucisare de mari drumuri comerciale – drumul Siretului si drumul care lega Iasul de Piatra Neamt sau Targu Neamt prin Tupilati – se construieste un han nou, ce va servi si ca statie de posta.

Imaginea hanului este frumos surprinsa de catre Mihail Sadoveanu: “Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, – era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. Pe langa adapost, hanul oferea oamenilor si prilej de petrecere. In cuprinsul lui puteai oplosi oameni, vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor… Portile stateau deschise ca la Domnie. Si prin ele, in zilele de toamna, puteai vedea valea Moldovei cat batea ochiul si paclele muntilor pe paduri de brad pana la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele inspre taramul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau in tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zebrelite. Contenea cate un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile…”

Aceasta cladire a dainuit multa vreme pana cand, prin anul 1943, proprietarul a daramat-o, ramanand doar leaganul unor minunate povestiri sadoveniene. Cu zidurile in ruina, a vegheat intinderile pustii pana acum doua decenii si jumatate, cand a redevenit locul de popas atat de vestit odinioara, dar cu alte povestiri si alti eroi traitori în acele vremuri. Amenajat cu tot specificul unui interior de epoca, Hanu Ancutei se intipareste puternic in amintirea vizitatorilor sai, carora le ofera ospitalitate. Hanu Ancutei a renascut, pastrand parfumul de odinioara devenind un spatiu al povestilor, unde oaspetii traiesc „la modul Canaanului, ospatand numai cu carne fripta si band vin, insa dupa o oranduiala care cere initiere”.

Aici fiecare povesteste cu ulcica in mana, inca din timpul Ancutei celei de demult „de cand tin eu minte, inca de pe vremea Ancutei celei de demult, am luat obiceiul sa intemeiem sfaturi si sa ne indeletnicim cu vin din Tara-de-Jos. Gustand bautura buna, ascultam intamplari care au fost. Socot eu, ca nu se mai gaseste alt han ca acesta cat ai umbla drumurile pamantului. Asa ziduri ca de cetate, asa zabrele, asa pivnita – asa vin – in alt loc nu se poate” remarca unul din povestitorii lui Sadoveanu.

„Vinul este adus de Ancuta in cofaiel plin, cu ulcica mereu noua, inainte ca povestitorul sa isi inceapa istoria, toti vara ulcelele in cofaiel si lautarii canta. Din cand in cand Ancuta aduce de la foc pui fripti in tigla. Cand vine musteriul, Ancuta il intâmpina cu pui fripti in talger de lut si cu pita proaspata.”

Asemenea existenta tihnita la han s-a perpetuat de-a lungul anilor si se pastreaza cu mare sfintenie si astazi. In acelasi decor, dar o alta Ancuta intampina si astazi cu zambetul pe buze oaspetii veniti din toata lumea, cu paine si sare.

Fie sa ramana un loc vrajit de popas si desfatare sufeteasca pentru calatorii pamantului.

[MultipleMarkerMap id=CheileRâmețului-Alba’ z=’14’ lat=’47.099167′ lon=’26.699167′ marker=’47.099167, 26.699167,Cheile Râmețului – Alba,https://pe-harta.ro/images/icons/star-3.png’ w=’630′ h=’400′]