Bistrița

fara comentarii

Bistrița, este reședința județului Bistrița-Năsăud, Transilvania/Moldova, România, și cel mai mare oraș din acest județ.

Bistrita este situată într-o depresiune largă, înconjurată de dealuri cu culmi domoale și de înălțimi ce domină peisajul, străbătută de cursul văii Bistriței de la care și-a luat și numele, așezarea s-a închegat și s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din colțul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile regale, fundus regius, au fost instalați oaspeți regali, care vor fi cunoscuți ulterior sub numele generic de sași, înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea. Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior, se generalizează numele preluat de la localnici, Bistrița. Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar.

Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune și districte, entități juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie.

Prin poziția sa geografică Bistriței îi este consacrat statutul de centru al regiunii beneficiară de privilegii, Nösnerland. De altfel,în cele mai timpurii izvoare care menționează așezarea, legate de invazia mongolă de la 1241, era înregistrată sub numele de Nosa, figurând în șirul localităților importante, opido (târg) Nosa, care au avut de suportat pierderi majore. După acest dramatic moment localitatea, intrată sub autoritatea unui comite regal, se reface rapid și la cea de-a doua invazie din anul 1285 reacția comunității bistrițene va fi mult mai bine coordonată.

O dată cu întărirea forței sale economice și a sporului demografic susținut, Bistrița devine un oraș liber regal care beneficia de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut, între care și acela de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie. Bistriței îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecați de judele “ales de ei dimpreună și din mijlocul lor” și a dreptului de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de dânșii.

Monumente de arhitectură: Cetatea Bistriței, Sugălete, Casa Argintarului, Casa lui Ion Zidarul, Palatul Culturii, Colegiul Național ˝Andrei Mureșanu˝, Banca Națională, Clădirea Poștei Vechi; Lăcașe de cult: Biserica Evanghelică, Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Catedrala Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Sinagoga; Muzee și expoziții: Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, Muzeul de sub poartă, Muzeul Casa Argintarului, Casa Memorială Andrei Mureșanu, Galeria Arcade 24, Sala de expoziții ˝George Coșbuc˝; Obiective memoriale: Cimitirul eroilor români,  germani și maghiari căzuți în Primul Război Mondial.

 

[MultipleMarkerMap id=Bistrița ‘ z=’14’ lat=’47.133333′ lon=’24.483333′ marker=’47.133333, 24.483333,Bistrița ,https://pe-harta.ro/images/icons/star-3.png’ w=’630′ h=’400′]